Home
Succes deplin la simpozionul cu tema: ,, Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “
Miercuri, 22 noiembrie a.c., Aula mare a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru simpozionul cu tema: „Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “, organizat de Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare alături de Colegiul Național de Apărare.
Evenimentul, axat pe tema Centenarului Marii Uniri, a reunit personalități din diverse medii: academic, militar, politic, ecumenic și diplomatic.
Deschiderea lucrărilor a fost marcată de un moment solemn, intonarea imnului național, în interpretarea maestrului Nicolae Voiculeț.
Prelegirile din cadrul seminarului au fost susținute de: Acad. Răzvan Theodorescu, Prof. univ. dr. Adrian Năstase, Prof. univ.dr. Ioan Scurtu, Prof. univ.dr. Ion Calafeteanu, Prof. univ. dr. Petre Otu, Prof. univ. dr. Florin Sperlea, Prof. univ. dr. Ion Giurcă și dr. Ioan Negrei, Cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova, fiind axate pe momentul 1 decembrie 1918, subliniind valorile naționale românești și importanța unității naționale.
Președintele Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, dr. Cristian Petcu, a făcut câteva precizări despre semnificația și importanța acestui eveniment, gândit împreună cu colegii săi, a vorbit despre activitatea Fundației și despre proiectele viitoare.
„Doresc să mulțumesc tuturor celor care au dat curs invitație la acest eveniment, care au onorat cu prezența lucrările acestei sesiuni academice pe tema Centenarului Marii Uniri și tuturor celor care au contribuit activ la buna desfășurare și succesul acestui proiect, care va avea o continuare, pe parcursul anului 2018. De asemenea, îmi exprim convingerea că acest eveniment și-a atins obiectivul principal, acela de a promova identitatea națională și de a sărbători cel mai important moment din istoria României Moderne și ofer asigurări că astfel de demersuri vor continua la Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare.” (dr. Cristian Petcu, Președintele Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare).
Acestui proiect i s-au alăturat partenerii instituționali: Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Colegiul Naţional de Apărare.
Evenimentul a fost promovat de: TVR, RTV, TRINITAS, Agerpress.