Home

Comunicat post eveniment „Patrimoniul cultural factor-cheie al dezvoltării unei societăți”

Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare a organizat marți, 27 februarie a.c., dezbaterea cu tema: ,, Patrimoniul cultural factor-cheie al dezvoltării unei societăți“. Evenimentul, găzduit de Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, a reunit importante personalități în domeniu, tema abordată fiind una de actualitate pe agenda anului în curs: 2018 – An European al Patrimoniului Cultural (Proclamat de ONU și EU).

Amfitrionul evenimentului dr. Cristian Petcu, președintele Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare, i-a avut ca invitați speciali pe Sergiu Nistor – Consilier Prezidențial, Departamentul Cultură, Culte și Centenar, Radu Boroianu – Vicepreședinte, Coaliția Națională pentru Modernizarea României, prof.univ.dr. Ioan Opriș și Ioan Cristescu – Manager, Muzeul Naţional al Literaturii Române.
În debutul manifestării, dr. Cristian Petcu, fost director general al Institutului Național al Patrimoniului, a făcut o amplă analiză a situației actuale a patrimoniului național. Acesta a subliniat necesitatea elaborării unui nou ghid al patrimoniului, cu obiective clare, conceput și pus în aplicare în mod adecvat care să vizeze consolidarea și dezvoltarea durabilă dar și creșterea valorii intrinseci a patrimoniului precum și valorificarea potențialului economic și social al acestuia.

În continuarea celor spuse de dr. Cristian Petcu, Sergiu Nistor, Consilierul Prezidențial al Departamentului Cultură, Culte și Centenar a adăugat că anul 2018, declarat Anul European al Patrimoniului Cultural este un motiv în plus pentru finalizarea acestei inițiative, subliniind nevoia unei strânse colaborări între instituțiile statului cu expertiză în domeniu.
Radu Boroianu, Vicepreședintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a salutat inițiativa Fundației Colegiului Național de Apărare pentru organizarea unei astfel de dezbateri, menită să sporească vizibilitatea țării noastre. Totodată a contextualizat subiectul în problematica Centenarului României Moderne, opinând că Centenarul Marii Uniri ar trebui celebrat timp de trei ani, până în 2020, anul în care se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, momentul desăvârșirii Marii Uniri pentru România.

Profesorul Ioan Opriș a vorbit despre faptul că există din ce în ce mai puțini specialiști în domeniul patrimoniului și necesitatea organizării frecvente a unor dezbateri similare celei propuse de către Fundației Colegiului Național de Apărare. De asemenea, a dorit să transmită un semnal de alarmă factorilor de răspundere în gestionarea patrimoniului cultural arhitectural național, exprimându-și convingerea unei nevoi imediate de adoptarea unor măsuri necesare pentru salvarea și sporirea vizibilității naționale dar mai ales internaționale ale patrimoniului cultural arhitectural.

Ioan Cristescu, managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române a avut o prezentare referitoare la valorificarea cărților de patrimoniu, subliniind că dintre toate instituţiile publice de cultură din România, Bibliotecile sunt pe ultimul loc în ceea ce priveşte valorificarea cărţii de patrimoniu; doar o parte insignifiantă a colecţiilor de carte veche şi manuscrise deţinute de bibliotecile din România este evaluată şi expertizată în conformitate cu prevederile legale; Bibliotecile sunt depăşite în primul rând de Muzee, dar şi restul instituţiilor culturale, religioase şi socio-economice care au un avans considerabil în faţa lor în ceea ce priveşte clasarea cărţii de patrimoniu.

La finalul dezbaterii, dr. Cristian Petcu, a concluzionat spunând că anul 2018 are o semnificație deosebită pentru români și pentru România, anul Centenarului României Moderne. Acestui moment i se adaugă proclamarea de către UE și ONU a anului 2018 drept An European al Patrimoniului Cultural. Iată, deci, cel mai bun moment să conștientizăm eforturile pe care trebuie să le depunem pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, pentru punerea în valoare a creatorilor români și a operelor lor artistice, pentru o Românie educată, o Românie care se dezvoltă prin cultură. De asemenea, a dat asigurări ferme, în calitatea sa de președinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, că astfel de preocupări reprezintă o temă constantă în activitatea fundației și că astfel de evenimente vor continua.

Manifestarea s-a bucurat de interesul și prezența unui public numeros care a apreciat inițiativa Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, fiind unul din primele evenimente naționale pe tema 2018 – An European al Patrimoniului Cultural (Proclamat de ONU și EU).

Acestui proiect s-au alăturat partenerii instituționali ai Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare: Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Colegiul Național de Apărare, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.