Home

9 mai – Ziua Independenței de Stat a României

Fundația Colegiului Național de Apărare, sucursala Iași, a marcat ziua de 9 mai – Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea războoi modial și Ziua Europei – printr-o acțiune menită să ilustreze atașamentul față de una dintre misiunile sale esențiale: educarea tinerilor în domeniul securității și apărării naționale.

Fotografii realizate de elev Matei Trofin

Astfel, în ziua de vineri, 5 mai a.c., un grup de 15 studenți de la trei universități ieșene, însoțit de reprezentanți ai conducerii sucursalei, a vizitat Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, școală de tradiție și prestigiu în sistemul românesc de învățământ militar.

Cei 15 participanți au fost selectați dintr-un grup de peste 60 de studenți înscriși, o cifră ce ilustrează reușita sucursalei ieșene a FCNAp, sucursala Iași, în eforturile sale de a angrena tinerii într-un dialog sincer și consistent despre problematica securității și apărării, precum și despre politicile autorităților române în acest domeniu.

Fotografii realizate de elev Matei Trofin

Vizita aceasta a inclus întâlniri cu profesorii școlii, cu elevii care se pregătesc pentru o carieră militară și mai ales oportunitatea de a asista la ore de instruire teorică și practcă pentru toți participanții, un argument în plus în favoarea ideii că societatea civilă din țara noastră trebuie să cunoască eforturile depuse de tinerii care aleg să studieze în cadrul sistemului de învățământ militar.

FCNAp, sucursala Iași, mulțumește pe această cale conducerii C.N.M. „Ștefan cel Mare”, precum și tuturor celor care au contribuit la buna derulare a acestei acțiuni. Nu în ultimul rând, le mulțumim partenerilor și voluntarilor noștri, pe al căror sprijin contăm și în viitoarele noastre acțiuni.

Fotografii realizate de elev Matei Trofin
  • Newsletter